Când devii părinte, nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru avalanșa de întrebări care ți se năpustesc în minte. Te trezești noaptea și te uiți la copil dormind, iar creierul tău deja lucrează: respiră normal? de ce a tușit? e prea cald în cameră? Și pe măsură ce trec săptămânile și lunile, întrebările se schimbă. Încep să apară altele, poate și mai neliniștitoare: se dezvoltă cum trebuie? de ce nu face încă ce face copilul prietenei mele?
Una dintre zonele care generează multă anxietate printre părinți ține de dezvoltarea motorie. Adică, pe românește, de modul în care bebelușul învață să-și controleze corpul, să se miște, să apuce lucruri, să se rostogolească și, în cele din urmă, să meargă. E un drum lung și plin de etape, iar uneori e greu de știut ce e normal și ce nu.
Ce înseamnă, de fapt, dezvoltare motorie și de ce ar trebui să ne intereseze
Hai să lămurim puțin termenii, pentru că sună mai complicat decât e. Dezvoltarea motorie se referă la cum învață un bebeluș să-și folosească mușchii. Sunt două tipuri mari: motricitatea grosieră, care include mișcările mari precum statul în șezut, târâitul sau mersul, și motricitatea fină, care ține de mișcările mici și precise, cum ar fi apucatul unui bob de orez între degete.
De ce contează asta? Păi, pentru că mișcarea nu e doar mișcare. Când un copil învață să se târască spre o jucărie, creierul lui face în același timp o grămadă de alte lucruri: calculează distanța, coordonează mâinile cu picioarele, procesează ce vede și ce simte. E un antrenament complet pentru sistemul nervos. Iar dacă ceva nu merge bine la nivel motor, asta poate afecta și alte arii de dezvoltare.
Primele 12 luni sunt, cum spun specialiștii, o fereastră critică. Creierul crește și se dezvoltă cu o viteză pe care n-o vom mai vedea niciodată în viață. De asta e atât de important să observăm cum evoluează lucrurile și să reacționăm dacă ceva pare în neregulă.
Cum arată o dezvoltare normală, ca să avem un punct de referință
Înainte să vorbim despre ce nu e bine, trebuie să înțelegem ce e în limite normale. Și aici vreau să subliniez ceva: normal înseamnă un interval destul de larg, nu un punct fix. Nu există un calendar exact pe care toți bebelușii îl urmează.
În primele săptămâni, nou-născuții sunt în mare parte o colecție de reflexe. Strâng degetele când le atingi palma, întorc capul spre sân sau biberon, tresară când aud un zgomot puternic. Mișcările voluntare, alea pe care le controlează ei, abia încep să apară.
Pe la două, trei luni, ar trebui să vezi ceva schimbări. Bebelușul începe să țină capul mai sus când stă pe burtă, urmărește obiecte cu privirea, mișcă mâinile și picioarele mai coordonat. Nu mai pare chiar atât de… haotic, să zicem.
Între patru și șase luni, lucrurile devin interesante. Majoritatea copiilor încep să se rostogolească, unii chiar stau în șezut cu puțin ajutor, apucă jucării și le duc la gură. E perioada în care simți că în fiecare zi e ceva nou.
După șase luni, progresul continuă. Statul în fund fără sprijin, târâitul sau alte forme de deplasare, ridicatul în picioare ținându-se de canapea sau de picioarele tale. Și undeva pe la un an, poate puțin înainte sau puțin după, vin primii pași. Fiecare copil ajunge acolo în ritmul lui, dar majoritatea parcurg aceste etape într-o ordine similară.
Primele semne care ar trebui să te pună pe gânduri
Acum, partea mai delicată. Ce anume ar trebui să observe un părinte? Încerc să fiu cât mai clar, pentru că știu cum e când cauți informații pe internet despre sănătatea copilului tău și dai de texte vagi care nu te ajută cu nimic.
În primele trei luni, cel mai important lucru de urmărit e controlul capului. Un bebeluș sănătos ar trebui să poată, pe la două, trei luni, să-și ridice măcar puțin capul când stă pe burtă. Nu mult, câteva secunde, dar să se vadă că face un efort. Dacă micuțul tău pare că n-are nicio forță în gât, dacă nu încearcă deloc să ridice capul sau dacă, atunci când îl iei în brațe, capul îi cade complet pe spate, asta merită o discuție cu medicul.
Altceva la care să fii atent e tonusul muscular. Poate sună tehnic, dar e destul de simplu de observat. Un bebeluș sănătos nu e nici prea moale, ca o cârpă, nici prea rigid, ca un băț. Are o anumită fermitate când îl ții, o ușoară rezistență. Dacă simți că e neobișnuit de țeapăn sau, dimpotrivă, că e complet flasc, notează asta și menționează la următoarea vizită la medic.
Când o parte a corpului pare să funcționeze altfel decât cealaltă
Un semn pe care mulți părinți îl trec cu vederea e asimetria în mișcări. Bebelușii ar trebui să-și folosească ambele mâini și ambele picioare cam la fel. Sigur, nu perfect egal, dar aproximativ. Dacă observi că micuțul tău întinde mereu doar o mână spre jucării, sau că un picior pare mai puțin activ decât celălalt, asta poate fi un indiciu că ceva nu e în regulă.
Povestea unei mame pe care am cunoscut-o mi-a rămas în minte. Ea observase că fiul ei, pe la cinci luni, apuca întotdeauna cu mâna dreaptă. A crezut că e doar dreptaci timpuriu și n-a dat prea mare importanță. Dar când a menționat asta întâmplător pediatrului, acesta a recomandat o evaluare. S-a descoperit o problemă la brațul stâng care, tratată devreme prin kinetoterapie, s-a rezolvat complet. Copilul e acum perfect sănătos, dar cheia a fost că s-a intervenit la timp.
Ce să urmărești pe la jumătatea primului an
Pe măsură ce bebelușul crește, și așteptările se schimbă. Între patru și opt luni, sunt câteva lucruri specifice de urmărit.
Rostogolitul, de exemplu. Pe la patru, cinci luni, majoritatea bebelușilor încep să se rostogolească, măcar dintr-o parte în alta. Nu contează dacă nu le iese perfect de fiecare dată. Ce contează e să vezi că încearcă, că există o dorință de a se mișca, de a ajunge undeva. Dacă la cinci luni copilul tău nu face nicio tentativă să se rostogolească, nu pare interesat deloc de asta, poate fi un semn de întârziere.
Tot acum ar trebui să vezi progres în capacitatea de a sta în șezut. Pe la șase luni, mulți bebeluși pot sta câteva secunde cu sprijin minim. Pe la opt luni, ar trebui să stea destul de stabil singuri. Dacă la șapte, opt luni copilul tău nu poate sta deloc în fund, nici măcar ținut ușor, e bine să menționezi asta medicului.
Reflexele care ar trebui să dispară dar nu dispar
Aici e ceva ce nu toți părinții știu. Bebelușii se nasc cu niște reflexe automate care ar trebui să dispară treptat în primele luni, pe măsură ce mișcările voluntare preiau controlul. Dacă aceste reflexe persistă prea mult, poate fi un semn că sistemul nervos nu se dezvoltă cum trebuie.
Reflexul Moro, de exemplu. E acea reacție de sperietură când bebelușul simte că pierde echilibrul sau aude un zgomot tare, își deschide brațele și apoi le strânge la piept. Normal dispare pe la patru, cinci luni. Reflexul tonic asimetric al gâtului, care face copilul să ia o poziție de scrimă când îi întorci capul, ar trebui să se estompeze pe la șase luni. Dacă observi că aceste reacții sunt încă foarte puternice după vârstele astea, discută cu pediatrul.
A doua jumătate a primului an și ce să urmărești
După șase luni, lucrurile devin și mai vizibile. E perioada în care majoritatea bebelușilor învață să se deplaseze cumva, fie târându-se, fie mergând pe fund, fie rostogolindu-se strategic prin cameră. Fiecare copil găsește propria metodă, și asta e perfect normal.
Ce nu e normal e să nu existe nicio formă de deplasare pe la nouă, zece luni. Nu mă refer la târâit clasic, pe mâini și genunchi, că nu toți copiii fac asta. Dar ar trebui să vezi o dorință și o capacitate de a ajunge la ceva care îl interesează. Dacă la aproape un an bebelușul tău stă fix unde l-ai pus și nu face nicio încercare să se miște spre jucăria preferată, asta e un semn că trebuie investigat mai departe.
Tot acum ar trebui să apară și interesul pentru poziția verticală. Pe la opt, nouă luni, mulți bebeluși încep să se tragă în sus de marginea patului sau de canapea. Nu vorbesc de a sta singuri în picioare sau de a face pași, ci doar de a-și susține greutatea pe picioare pentru câteva momente, ținându-se de ceva. Dacă acest interes lipsește complet, dacă bebelușul pare că nici nu vrea să-și folosească picioarele, asta merită atenție.
De ce apar întârzierile și ce factori contează
Întârzierea motorie nu e o boală în sine, ci un simptom. Poate avea multe cauze, de la afecțiuni neurologice precum paralizia cerebrală, până la probleme musculare sau sindroame genetice. Dar adesea, cauzele sunt mai puțin dramatice.
Prematuritatea, de exemplu, e un factor important. Bebelușii născuți înainte de termen au nevoie de timp suplimentar să recupereze. Medicii folosesc de obicei vârsta corectată când evaluează dezvoltarea acestor copii. Un bebeluș născut cu două luni prematur și care acum are șase luni cronologic ar trebui evaluat ca unul de patru luni. Are sens, nu?
Mediul contează și el mai mult decât ai crede. Bebelușii care stau prea mult în scaune auto, balansoare sau alte dispozitive care le limitează mișcarea pot rămâne în urmă. Au nevoie de timp pe podea, pe o suprafață sigură, unde să se poată mișca liber. Nu e nevoie de jucării scumpe sau de echipamente speciale, doar de spațiu și de oportunitate.
Și uneori, sincer, e vorba și de cât de mult interacționăm cu ei. Bebelușii învață prin încurajare, prin joacă, prin exemplu. Un copil care nu e stimulat să se miște poate rămâne în urmă nu pentru că are o problemă medicală, ci pentru că nu i s-au creat ocaziile.
Ce faci când observi ceva ce te îngrijorează
Primul lucru: nu ignora ce vezi. Instinctul de părinte există cu un motiv. Dacă simți că ceva nu e în regulă, cel mai probabil ai dreptate. Nu te lăsa descurajat de rude sau prieteni care îți spun că exagerezi.
Vorbește cu medicul pediatru. Și fii specific. Nu spune doar că simți că ceva nu e bine. Spune concret: bebelușul meu de cinci luni nu încearcă să se rostogolească, sau la opt luni nu stă în șezut nici cu sprijin. Cu cât ești mai clar, cu atât medicul poate evalua mai bine.
Dacă ți se recomandă o evaluare suplimentară, nu amâna. Știu că poate fi înfricoșător, dar evaluările de dezvoltare nu sunt ceva de care să te temi. Sunt instrumente care pot oferi răspunsuri și, mai important, pot deschide calea spre ajutor.
De ce intervenția devreme contează atât de mult
Vreau să subliniez cât de important e să nu aștepți. Creierul unui bebeluș e incredibil de maleabil în primul an de viață. Cu stimulare potrivită și cu terapie specializată când e nevoie, mulți copii cu întârzieri pot recupera decalajul complet sau aproape complet.
Kinetoterapia pediatrică și terapia ocupațională fac minuni când sunt începute devreme. Un copil care primește ajutor la șase luni are șanse mult mai bune decât unul care primește același ajutor la doi ani. Diferența poate fi enormă.
Pe https://www.iuvokids.ro găsești resurse utile despre dezvoltarea copiilor și produse care pot susține acest proces în mod natural.
Echilibrul dintre atenție și panică
Dezvoltarea nu e liniară, și asta e ceva ce mulți părinți uită. Sunt săptămâni în care copilul pare să facă salturi imense și săptămâni în care pare că stagnează. Uneori se concentrează pe o abilitate și pare să uite de altele. Poate învață să scoată sunete noi și parcă uită de mișcare pentru o vreme. E normal.
De asta e bine să urmărești evoluția în timp, nu să te panichezi după o singură zi proastă. Poți ține un jurnal simplu, să notezi când a făcut prima dată ceva nou, cum progresează. Te ajută să ai o imagine de ansamblu.
Și încearcă să fii blând cu tine. Parenting-ul vine cu o doză inevitabilă de incertitudine. Nu poți controla totul. Ce poți face e să fii prezent, atent și gata să acționezi când e nevoie.
Când îngrijorarea devine ea însăși o problemă
Trebuie să spun și reversul. Există părinți care se îngrijorează excesiv, care compară non-stop copilul lor cu alții și văd probleme peste tot. Nici asta nu e sănătos.
Fiecare copil e diferit. Intervalele de dezvoltare normală sunt largi tocmai pentru că există multă variație. Un bebeluș care merge la 14 luni nu are neapărat o problemă doar pentru că prietenul lui a mers la zece. Un copil care se deplasează pe fund în loc să se târască nu e anormal, doar original.
Ideea e să găsești un echilibru. Să fii atent la semnele care contează cu adevărat, dar să nu transformi fiecare mică diferență într-un motiv de nopți nedormite.
Cum poți susține dezvoltarea motorie acasă
Dincolo de a fi atent la probleme, poți face multe pentru a încuraja dezvoltarea sănătoasă a copilului tău.
Timpul pe burtă e foarte important în primele luni. Știu, multor bebeluși nu le place poziția asta, dar e esențială pentru dezvoltarea mușchilor gâtului și spatelui. Începe cu câteva minute pe zi, pe o suprafață fermă dar confortabilă, și crește treptat.
Oferă-i oportunități de a explora. O saltea pe podea, câteva jucării colorate puse la o distanță care să-l motiveze să se întindă sau să se miște, obiecte cu texturi diferite. Nu trebuie să fie nimic sofisticat sau scump. Simplitatea funcționează de multe ori cel mai bine.
Și cel mai important: interacționează cu el. Vorbește-i, cântă-i, joacă-te la nivelul lui. Bebelușii sunt motivați de conexiunea cu oamenii mai mult decât de orice jucărie. Când se întinde spre tine, când încearcă să ajungă la fața ta zâmbitoare, își exersează tot ce trebuie.
Câteva gânduri de final
Dacă ai ajuns până aici și ești un părinte îngrijorat, vreau să știi un lucru: faptul că citești și că te informezi înseamnă deja că faci ce trebuie. Îți pasă. Și atâta timp cât îți pasă și ești dispus să cauți răspunsuri când e nevoie, copilul tău are cel mai important lucru: un părinte care e acolo pentru el.
Dezvoltarea unui copil e o călătorie, nu o cursă. Fiecare mic progres contează. Fiecare încercare, chiar și cele care nu reușesc imediat. Urmărește-ți copilul cu dragoste, bucură-te de realizările lui și nu ezita să ceri ajutor dacă ceva te neliniștește. Asta e tot ce poți face, și e de ajuns.
