Dan Negru în America: „Toată lumea se pricepe la mașini electrice și la cash”. Peste ce situații a dat prezentatorul TV

Dan Negru, recunoscut și îndrăgit de publicul românesc, se distinge prin abordarea sa inovatoare, aducând constant subiecte proaspete și interesante pe care le dezbate deschis cu admiratorii săi din mediul online.

Share

Așa a făcut și de această dată, când a dat peste niște situații care i-au înșelat așteptările. Dan Negru este de câteva zile în Statele Unite, iar acolo a întâmpinat diverse situații, pe care le-a împărtășit cu urmăritorii lui de pe Instagram.

Ce descoperiri a făcut Dan Negru în America
Înainte să plece în America, prezentatorul de la Kanal D a discutat cu diverse persoane despre mașinile electrice și despre plata cu cardul, care ar fi la modă în țările occidentale.

Însă, odată ajuns în State, Dan Negru s-a lovit de o altă realitate.
„Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj, credea Creangă. Așa am pățit și eu zilele astea. Toată lumea în România se pricepe la mașini electrice și la cash, dispariția cash-ului și apariția mașinilor electrice”, a remarcat prezentatorul TV, în cel mai recent filmuleț de pe pagina lui de Instagram.

Odată ajuns Los Angeles, una dintre metropolele americane, acesta a decis să probeze respectivele idei preconcepute pe care le-a auzit, iar acestuia nu i-a venit să creadă ceea ce a descoperit.

„Am căutat în zilele astea mașinile electrice, pentru că toată lumea mi-a spus: «în țările civilizate nu mai găsești decât mașini electrice» și America cum să nu fie o țară civilizată?

N-am găsit. M-am uitat în stânga, în dreapta, le-am numărat pe degete. Ia uite, doar hardughii din astea, mașini electrice aproape deloc.

Ba mint, am găsit una în centrul orașului Los Angeles, trasă pe dreapta în mijlocul intersecției. Mașina lui rămasă fără baterie a lăsat-o acolo, în mijlocul intersecției”, a povestit prezentatorul.

Peste ce situație a mai dat Dan Negru?

După ce s-a convins că americanii, deși sunt un popor civilizat, nu sunt adepții mașinilor electrice, Dan Negru a decis să testeze următoarea ipoteză, cea legată de dispariția banilor cash.

Prezentatorul a avut parte, și de această dată, de o mare surpriză. Odată ajuns la o benzinărie, acesta a descoperit că era acceptată plata cu bani gheață. Ba mai mult, cei care achitau alimentarea mașinii cu numerar, beneficiau de o reducere, pe când cei care plăteau cu cardul erau suprataxați.

„Am plecat mai departe, pentru că m-am trezit spre seară cu o problemă și mai mare, dispariția cash-ului. Am ajuns cu mașina în benzinărie. Toată lumea mi-a spus: «Să nu te duci în America cu bani cash! N-o să ți ia nimeni! Toată lumea în țările civilizate funcționează pe carduri».

Când am ajuns la benzinărie mi-au spus: «Cash sau card? Cash-ul e mai ieftin, cardul e mai scump. Dacă ai cash, îți dăm discount, dacă n-ai cash îți dăm mai scump». N-am mai înțeles nimic”.

Observând că mulți au o viziune eronată despre țările civilizate, Dan Negru a revenit la fraza pe care a spus-o la începutul videoclipului, concluzionând că: „ sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj”.

Sursa: TikTok.com

Autorii nakedpr
Autorii nakedprhttps://www.nakedpr.ro
Autorii NakedPR.ro: Voci Unice în Jurnalism și Povești Captivante

Citeste mai multe

Stiri locale