Recent, un nou Eurobarometru a relevat că 95% dintre europeni consideră agricultura și zonele rurale esențiale pentru viitorul Europei. Aceasta reprezintă o opinie comună rar întâlnită, subliniind importanța semnificativă a agriculturii în societate. Recunoscând acest aspect, următoarea întrebare devine ce modificări sunt necesare pentru a consolida sectorul și a-l face mai rezistent la diversele crize. Aici, este crucial să analizăm nu doar resursele disponibile, ci și dezechilibrele de putere care s-au dezvoltat în jurul agriculturii: diferențele dintre relevanța reală a sectorului și modul în care este considerat economic, relația dintre fermieri și marii jucători cu care aceștia interacționează, precum și discrepanțele dintre specificul fermelor și logica instituțiilor care le finanțează. Deși pe hârtie aceste relații par echitabile, în practică, ele rareori sunt.
Lentila incompletă – Dincolo de contribuția la PIB
Agricultura este, în general, percepută similar cu alte industrii, fiind evaluată prin prisma producției, prețurilor, riscurilor, finanțării și contribuției la PIB. Totuși, este necesar să o considerăm și ca un sector cu implicații sociale. Dacă ne concentrăm doar pe contribuția sa la PIB, care se ridică la aproximativ 5%, obținem doar o parte din realitate. În schimb, dacă ne raportăm la aproape 20% din populație, a cărei existență, bunuri, familii și perspective sunt direct sau indirect legate de agricultură, perspectiva se schimbă semnificativ. Importanța agriculturii în societate depășește cu mult cifra pe care o indică simpla sa pondere în PIB, generând astfel un prim dezechilibru în politicile agricole.
Dezechilibrul de putere – Egali pe hârtie
Inegalitatea devine evidentă atunci când analizăm raporturile de putere dintre fermieri și marile companii cu care colaborează. Din punct de vedere legal, un fermier organizat ca PFA sau SRL și o corporație mare sunt considerate entități economice echivalente. Totuși, în realitate, un fermier, indiferent dacă deține 5, 10 sau 500 de hectare, se află la masa negocierii cu o organizație ce dispune de departamente juridice, financiare și comerciale, având proceduri internaționale și angajați care se ocupă de astfel de contracte zilnic. Profesionalismul în agricultură nu implică neapărat o sofisticare în domeniul juridic, financiar sau comercial, iar faptul că două părți au aceeași formă juridică nu garantează că dispun și de puteri de negociere comparabile.
De exemplu, un fermier poate semna un contract de vânzare a cerealelor cu o multinațională, iar în cazul unui conflict, poate ajunge să participe la un mecanism complex de arbitraj internațional precum GAFTA, un sistem de arbitraj comercial londonez specializat în comerțul cu cereale. Pentru corporație, acesta este un teren familiar; pentru fermier, poate reprezenta un mediu complet diferit de cel în care își desfășoară activitatea zilnic. Într-o astfel de situație, ideea că „au fost doi profesioniști care au semnat un contract” reflectă doar aspectul legal, fără a surprinde raportul real dintre părți.
Aceasta nu înseamnă că fermierul trebuie să fie scutit de responsabilitate. Dimpotrivă, agricultura necesită fermieri mai bine instruiți în domeniul financiar, juridic și comercial. Aceștia trebuie să înțeleagă mai bine contractele pe care le semnează, condițiile acceptate și riscurile asumate. Totuși, chiar și un fermier foarte bine pregătit nu va avea în mod necesar infrastructura unei mari companii. Profesionalizarea poate diminua diferențele, dar nu le va elimina complet.
În fața acestor dezechilibre de putere și de cunoaștere, o parte din restabilirea echilibrului revine companiilor și finanțatorilor. Când dispui de mai multă expertiză și putere juridică, modul în care alegi să folosești acest avantaj este extrem de important. „Responsabilitatea unei mari companii nu se încheie cu semnarea contractului; aceasta implică educație, îndrumare și suport real pentru fermier,” afirmă un expert din domeniu. Totuși, companiile nu pot soluționa o problemă structurală pe cont propriu.
Profesionalizarea fermierilor reprezintă o parte a soluției, în timp ce responsabilitatea companiilor constituie o altă dimensiune. Dar sunt suficiente aceste măsuri pentru a considera orice relație dintre un fermier și o companie mare ca fiind echivalentă cu o relație între doi profesioniști cu puteri comparabile?
Profesionist sau consumator?
Consider că relația dintre fermieri și corporații trebuie să fie reconfigurată, având ca punct de plecare întrebarea referitoare la rolurile asumate de fiecare parte. Este fermierul un profesionist sau un consumator? Cred că răspunsul corect este că este ambele. El acționează ca un profesionist atunci când lucrează pământul și gestionează ferma, dar devine consumator atunci când se confruntă cu un contract pe care nu îl poate negocia, asumând riscuri pe care nu le poate evalua complet. În aceste situații, ar trebui să beneficieze de un cadru de sprijin, similar protecției consumatorilor.
Care este diferența, de altfel, între un consumator casnic care semnează un contract cu furnizorul de energie și cei aproape 20% din populație care depind de contracte de vânzare a cerealelor cu comercianți internaționali? Ambele categorii se confruntă cu un dezechilibru similar în ceea ce privește informația și puterea și nu dispun de cunoștințele necesare pentru a avea o protecție reală.
Contextul actual al pieței evidențiază o nevoie clară de reglementare în relația fermier-companii, care să completeze directivele existente privind practicile din lanțul agroalimentar. Este necesară standardizarea contractelor pentru vânzarea recoltelor, achiziția de inputuri și creditare, cu reguli clare și mai multă transparență. Merită să fie discutată chiar și ideea unui mecanism de protecție, inspirat de logica protecției consumatorului, precum și a unor proceduri adaptate pentru soluționarea disputelor, recunoscând că fermierii și companiile nu dispun de resurse sau expertiză egale.
Aceasta este, în esență, dezbaterea pe care ar trebui să o purtăm între fermieri, companii, finanțatori, Guvern, Parlament și autoritățile competente. În situațiile în care diferențele de putere nu pot fi corectate doar prin cunoaștere și bune practici, este necesar un cadru care să recunoască aceste disparități și să limiteze efectele lor.
Nu vom putea elimina toate dezechilibrele, dar putem renunța la a le considera normale doar pentru că „s-a semnat contractul”. Pentru un sector cu o asemenea importanță economică și socială, reechilibrarea relațiilor trebuie să devină o prioritate în politica publică, nu doar o simplă observație.
Sursa articol: https://hotnews.ro/profesionist-sau-consumator-cum-redefinim-relatia-dintre-fermieri-si-marile-corporatii-2363489
Sursa foto: Inquam Photos
